Ce trist e cand visezi la ceva ce iti doresti si nu reusesti sa ai niciodata acel ceva. Te uiti la cei din jur si ti se pare ca numai ei au noroc, ca pe tine te ocoleste mereu si mereu, dar de fapt cred ca eu sunt cel care il ocoleste pe d-nul NOROC. Desi stiu ca din ceea ce fac nu voi obtine niciodata ceea ce-mi doresc, iubire, liniste, afectiune... continui ca orbul sa merg prin bezna cu speranta ca va apare o lumina si atunci voi fi si eu fericita.
Oare cer prea mult daca vreau sa fiu iubita, respectata si apreciata pentru ceea ce sunt eu ca om si nu ca aspect? Nu sunt o femeie fotomodel dar nu mai vreau sa ma simt privita (de anumite persoane) cu critica, sa vada daca m-am mai ingrasat sau nu. Vreau sa fiu vazuta asa cum sunt eu, ca om. Cred ca visez , sunt putine persoane care in ziua de azi stiu sa mai aprecieze pe cineva. Sunt uimita cat de mult lipsesc bunele maniere. Barbatii nu mai stiu sa se poarte cu femeile si ma refer la chestii banale. Majoritatea sunt mitocani lipsiti de cei 7 ani de acasa, nu stiu ca intr-o casa de om intra mai intai femeia, ca atunci cand e un obstacol in fata ajuti sa treaca femeia intai si apoi el, ca la o petrecere o intrebi daca vrea ceva de baut, etc Chestii banale si cu mare importanta pentru o femeie. Iar eu ma mir de ce nu mai suntem apreciate si suntem vazute doar ca niste papusi ce trebuie sa arata bine.
Ce trist!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu