- SCANTEIA VIETII -

Sunt clipe in care tot ce te inconjoara, capatata o alta forma si esenta, o scanteie ce da vietii o noua viziune a tot ce stii si crezi despre tine si viata ta. E placut sa afli ca poti fi un om normal, fericit, chiar si pentru cateva clipe. Te incarci cu energie si chiar daca scanteia nu va dura prea mult , macar acum ai puterea sa treci peste tot ce a fost si sa merge mai departe.
Daca vrei sa fii fericit, trebuie sa oferi pentru a primi. Ne-am invatat sa asteptam sa ne fie oferit totul, fără a ne intreba daca cei din jur nu asteapta acelasi lucru, vrem totul pentru noi si nu ne mai gandim la ce vor altii, am devenit niste egoisti incurabili. Probabil mediul in care traim e de vina dar totusi trebuie sa invatam sa iubim pentru a putea oferi ceva . Pretuim de multe ori ce avem abia dupa ce am pierdut, cand vedem ca locul pe care candva acea persoana il umplea a ramas doar un gol imens, o durere sfasietoare. Toti trecem pe acest drum, de parca Dumnezeu ne-a insemnat pe toti cu aceiasi stampila, pentru a nu devia de la cursul ,,normal" al vietii, si totusi nici unul nu invata nimic, nimeni nu incearca sa o i-a pe alta carare,sa schimbe ceva, de parca nu am vrea sa-l suparam pe Cel de Sus.
Cineva, candva, va trebuie sa incerce, dar se pare ca nu am fost eu.

Taxi - E timpul sa iubesti

Ti se spune des ca poate nu e timpul tau
De-asta cateodata in viata ta e mai putin bine, mai mult rau
In mare parte au dreptate

E un timp pentru toate, un timp pentru toate
E un timp cand dai, si un timp cand ceri
Si un timp cand trebuie sa speri
E un timp cand stai si un timp cand pleci
Si un timp cand peste toate treci
E un timp cand vrei si un timp cand poti
Si un timp cand esti uitat de toti
Dar, oricine ai fi, oriunde esti, oricand e timpul sa iubesti.
Oricand e timoul sa iubesti, sa iubesti, sa iubesti

Ti se spune ades ca inca nu e vremea ta
Trebuie sa crezi cu siguranta va fi candva
In general, sa stii, au dreptate

E un timp pentru toate, un timp pentru toate
E un timp cand dai, si un timp cand ceri
Si un timp cand trebuie sa speri
E un timp cand stai si un timp cand pleci
Si un timp cand peste toate treci
E un timp cand vrei si un timp cand poti
Si un timp cand esti uitat de iubesti...
Dar, oricine ai fi, oriunde esti, oricand e timpul sa iubesti.
Oricand e timpul sa iubesti, sa iubesti, sa iubesti...

Chiar daca traiesti un alt ..., nu te opreste nimeni sa visezi
Si sa incerci sa fii ce vrei, chiar daca ai mai incercat de atatea ori
Au dreptate cand spun, toate la timpul lor
Tre` sa stii ca nu gresesti daca iubesti tot timpul
Pentru ca oricand e timpul sa iubesti

E un timp cand dai, si un timp cand ceri
Si un timp cand trebuie sa speri
E un timp cand stai si un timp cand pleci
Si un timp cand peste toate treci.
E un timp cand vrei si un timp cand poti
Si un timp cand esti uitat de toti
Dar, oricine ai fi, oriunde esti, oricand e timpul sa iubesti

SI ATAT A FOST........

Daca am sti cand sa ne oprim si sa reflectam asupra vietii ce bine ar fi. Sunt momente in viata unui om in care incerci din rasputeri, sa mearga totul bine, sa mergi inainte pe acel drum, desi ceva iti spune ca nu e bine, ca trebuie schimbat si cat mai repede. Probabil asa am vazut la cei din jur si am ramas cu impresia ca asa e bine. E trist ca, desi stim acest lucru mergem ca orbii inainte. E totusi bine cand avem curajul de a pune punc si de-a o lua de la capat.

De aici ai un alt drum, o carare pe care o poti modela cum vrei, o poti infrumusetea cum vrei, sa simti acea liniste sufleteasca, sa te simti in siguranta si protejata. Viata e scurta si nu merita sa o calcam in picioare. Trebuie pretuita fiecare clipa. Niciodata nu ne vom mai intalni cu prezentul, mereu va fi un viitor pe care sa-l potem modela singuri, asa cum vrem.

Cineva mi-a zis: ,,Un om este calcat in picioare si batjocorit doar daca el permite''. Ce fraza simpla si plina de adevar. Totul ti se intampla doar daca permiti.

Ramas bun ,,carare veche'' si de acum tot inainte ...................................

SI DE CE NU....?

Ce trist e cand visezi la ceva ce iti doresti si nu reusesti sa ai niciodata acel ceva. Te uiti la cei din jur si ti se pare ca numai ei au noroc, ca pe tine te ocoleste mereu si mereu, dar de fapt cred ca eu sunt cel care il ocoleste pe d-nul NOROC. Desi stiu ca din ceea ce fac nu voi obtine niciodata ceea ce-mi doresc, iubire, liniste, afectiune... continui ca orbul sa merg prin bezna cu speranta ca va apare o lumina si atunci voi fi si eu fericita.

Oare cer prea mult daca vreau sa fiu iubita, respectata si apreciata pentru ceea ce sunt eu ca om si nu ca aspect? Nu sunt o femeie fotomodel dar nu mai vreau sa ma simt privita (de anumite persoane) cu critica, sa vada daca m-am mai ingrasat sau nu. Vreau sa fiu vazuta asa cum sunt eu, ca om. Cred ca visez , sunt putine persoane care in ziua de azi stiu sa mai aprecieze pe cineva. Sunt uimita cat de mult lipsesc bunele maniere. Barbatii nu mai stiu sa se poarte cu femeile si ma refer la chestii banale. Majoritatea sunt mitocani lipsiti de cei 7 ani de acasa, nu stiu ca intr-o casa de om intra mai intai femeia, ca atunci cand e un obstacol in fata ajuti sa treaca femeia intai si apoi el, ca la o petrecere o intrebi daca vrea ceva de baut, etc Chestii banale si cu mare importanta pentru o femeie. Iar eu ma mir de ce nu mai suntem apreciate si suntem vazute doar ca niste papusi ce trebuie sa arata bine.

Ce trist!

SENTIMENTE

Mereu m-am considerat o femei puternica, categorica, care nu permite sa i se zica nici ,,dă-te mai incolo" iar acum viata imi arata ca m-am inselat amarnic. Sunt mai ,,slaba" decat as fi crezut vreodata, prietenii nu ma mai recunosc, nu le vine sa creada ca sunt asa vulnerabila. Multi spun ca iubirea e de vină. De unde stiu eu ce inseamna iubirea, cine stie sa o defineasca? De ce oare complicam totul atat de mult, de ce nu poate fi simplu? Ne-am cunoscut , am trait impreuna, ne despartim si gata.

Stiu, viata are partile ei frumoase chiar de sunt grele sau usoare, dar acum sunt invidioasa pe cei care vad totul ,,in roz'', oameni care nu sunt afectati asa mult de ceea ce e in jur.

Am sentimentul ca ceva ma leaga inca de capitolul actual din viata mea, ceva ce nu-mi da pace sa trec mai departe si nu stiu ce, e ceva ce ma face doar sa sufar si nu mai vreau , m-am saturat de lacrimi.

A fost candva ca in povesti,

Si-a fost frumos,

As vrea sa fie iar ceva,

Dar nu ca in povesti!

FRICA DE TRECUT

Poate suna ciudat acest titlu pentru unii si ar fi mai bine sa ramana doar un titlu ciudat si nimic mai mult. Cu ceva timp in urma am luat o decizie importanta pentru viata mea si desi la acel moment am considerat ca m-am gandit de 100 de ori inainte sa fac acest pas, am un semtiment de frica, ,,frica de trecut''. Ma simt urmarita, pandita si verificata de acest trecut, la orice pas prezent. Parca ceva incearca sa-mi zica ca am dat-o in bara rau de tot (acum in prezent), ca tot ce visam si visez cu ochii deschisi voi regreta cand ma voi trezi; cand acea frica va dispare si nu o sa mai fiu urmarita. De fapt nici nu cred ca vreau sa ma trezesc , imi e prea frica sa vad realitatea , desi sunt constienta ca nimic nu e vesnic, prefer sa visez inca......si totusi merita? De fapt ce fac?...ma mint singura, ce ironic!
Mereu ma simt pacalita, inselata, trisata. Tot ce traiesc in prezent raportez imediat la ce a fost in trecut, parca ma uit intr-o oglina si traiesc pe doua planuri in acelasi timp. Urat sentiment, noroc ca mai apare si soarele prin viata mea.
Surpriza m-am trezit si chiar ca doare, prea tare chiar, dar e mai bine asa, macar pot sa-mi vad de viata mea, linistita , fara sa fiu mereu urmarita de acel sentiment de nesiguranta. E mai bine, ma simt mai bine, mai linistita chiar daca durerea e prea mare pentru a fi exprimata in cuvinte. Simt de parca am scapat de o piatra enorma de pe umeri.
Desi iubesc viata, se pare ca trebuie sa mai si primesc cate una dupa ceafa pentru a ma trezi la realitate. Sunt o visatoare, vreau sa cred ca voi fi si eu fericita, iubita, apreciata pentru ceea ce sunt ca om nu doar ca fizic. Nu sunt un obiect care sa fie aruncat atunci cand se plictiseste cineva de el. Am sentimente, respir deci exist. Asa ca imi ramane doar sa merg mai departe si sa indepartez aceasta FRICA DE TRECUT. Usor de zis, greu de facut.

angel

Sunt un om crescut cu frica de Dumnezeu, mai bine zis cu respectul fata de puterea lui neasemuita. Nu sunt o persoana care sa se duca prea des la biserica, ma rog in felul meu si in casa mea. Nu am un templu inchinat lui Dumnezeu dar stiu ca atunci cand ma rog e din suflet. As vrea sa am acum puterea sa sterg o intamplare de doar 1 minut, in care din prostia unora s-a distrus(sper ca numai pt. un timp) viata unei persoane nevinovate. Dintr-un raspuns, o minciuna, care a avut ca scop doar convingerea celeilalte persoane ca nu minte, desi stia ca nu e adevarat ce spune, a dat un raspuns capital, un raspuns ce a dus la deschiderea unei usi pentru un rau imens, exact ca si a Cutiei Pandora. Prostia si indiferenta nu pot face din om decat un incostient, un om pentru care important este sa obtina doar ceea ce vrea si atat, doar atunci, pentru ca oricum mai tarziu se va satura de ceea ce a obtinut si va renunta. Nu stiu daca am fost prea clara, mai multe nu pot spune, doar ca ma doare ceea ce stiu si nu pot face prea multe(desi voi incerca orice pt. acel inger)pentru ca sunt un om cu pacate , dar sper ca dragostea mea sincera si rugaciunile sa domine raul respectiv.
Nu inteleg de ce ne batem cu pumnii in piept ca tinem la cineva, ca-l iubim, ca am face orice numai sa-l avem langa noi si totusi printr-un singur raspuns distrugem totul.

Nu cred ca e capabil cineva sa se schimbe prea mult fata de cel care a fost si sa devina peste noapte un om perfect.

Stiu ca orice om care greseste, va sta cuminte o vreme, va regreta ce a facut, dar dupa un timp va repeta greseala respectiva, pentru ca aste e firea lui si nu se va abtine. Avem cu totii un scenariu bine scris atunci cand ne nastem si nu-l putem schimba, toti avem un scop pe acest pamant, sa invatam din greselile noastre si altii sa invete din durerile pe care noi le provocam lor.

Sunt fara cuvinte, nu mai stiu ce sa zic.

REALITATEA DOARE DAR E CONSTRUCTIVA

La o postare anterioara am zis ca unii nu se multumesc cu ceea ce au si vor mereu mai mult. Din nefericire asa e pentru multi dintre noi si asta pana intr-o zi cand aflam ca tot ce au avut au pierdut. Cunosc un caz foarte real, in care la un moment dat cel care avea: casa, nevasta, copil, servici (si el si ea) isi gaseste pe altcineva si incepe o relatie cu aceasta. O relatia care a pornit cu o minciuna colosala si anume respectiva nu a stiu ca e casatorit si are un copil. Relatia lor a continuat pana cand intr-o zi este obligat sa-i spuna sotiei de amanta (asta doar pt. ca sotia i-a dat prea multe argumente ca el ar fi cu altcineva, nu ca il apucase pe el cinstea). Afla sotia, ramane socata, blocata efectiv, nu se manifesta si ramane doar intr-o tacere muta. Afla si amanta ca e casatorit si ca are un copil. Omul indragostit cum era se apuca si ii promite amantei ca ramane cu ea si renunta la casa, copil , nevata, tot ,ca divorteaza, doar sa-l ierte ca a mintit si sa-l primeasca. Ea se pleosteste in fata lui si accepta. De fapt divortul nu avea de gand sa-l dea ci doar sa mai lungeasca minciuna si boala cat poate. Surpriza mare apare cand sotia il anunta ca dosarul de divort e pe rol de 1 saptamana, abia atunci realizeaza ca el pierde tot. Rămane sa se agaţe cu disperare de amanta, desi nu mai era sigur ca asta vrea, dar nu mai avea alta obtiune. Se pronunta divortul, el e cu iubita in continua, dar pastrează o oarecare relatie de prietenie cu fosta sotie, datorita copilului si a naivitatii sotiei (sigur si a iubirii sotiei pt. el a orbit-o iar).Dupa 2,5 luni se reintoarce acasa la sotie si ii spune ca a terminat cu amanta si ramane cu ea. Fericita sotia il primeste si toate buna si frumoase vreo luna de zile pana cand afla ca de fapt el a continuat relatia cu cealalta, iar amanta stia ca el nu e cu sotia ci cu ea. Cum a fost posibil aceasta confuzie? Simplu, ele locuiesc in 2 orase diferite in 2 colturi ale tarii. Surpriza se produce cand sotia afla iar de relatia lui si se despart definitiv. Povestea e mult prea complicata, cu mult prea multe incurcaturi si sper ca in mare am expus destul de clar situatia. Deci acest om a avut dragostea a 2 femei si a unui copil si a pierdut totul datorita indiferentei, egoismului si a lipsei de bun simt. Se spune ca Dumnezeu iti da dar nu-ti baga si in traista. Lui i lea oferit Dumnezeu pe amandoua si tot nu a pretuit.
Nu pot sa cred ca cineva poate sa faca asa ceva, ca poate trai intr-o minciuna si sa mai poate dormi linistit cand stie ce a facut.
Acum el incearca sa dreaga borsul dar e deja mult prea tarziu.
Pentru cei care se regasesc câtuşi de putin in aceasta poveste, ii sfatuiesc sa deschida ochii mari ca nu e de glumit. Exista si asemenea specimene pe Pamant care nu se iubesc decat pe ei si nu le pasa ca pentru a le fi lor bine calca pe oricine in picioare.
E dureros ca nu mai stim de frica lui Dumnezeu, ca nu mai pretuim nimic si pe nimeni.

towinwoman: DORINTA DE A TRAI

towinwoman: DORINTA DE A TRAI

DORINTA DE A TRAI

Nu stiu de ce unii oameni nu se multumesc cu ceea ce au si mereu isi doresc ce au altii, mereu li se pare ca e mai bun ce au altii. Din nefericire pentru mine si eu eram asa, mereu imi doream prea mult, mereu credeam ca ce au altii e mai bun ca ceea ce am eu nu e de ajuns. Am ajuns la o singura concluzie. Nemultumitului i se i-au darurile.

Acum cand mi-a ramas doar o parte din ce am avut, ma bucur ca am macar atat si ca nu mi s-a luat totul. Sunt o noua persoana, un alt om si cu o noua gandire. Vreau sa incep cu dreptul anii ce mi-au ramas, sa ma bucur de fiecare clipa alaturi de copilul meu si sa ma bucur de tot ce exista in jurul meu.

Pentru unii niciodata nu e de ajuns ceea ce au, de ce? Asta chiar nu stiu, fiecare are motivele lui.